Descriere
„Studiile pe care le-am întreprins mi-au întărit convingerea că, adevăratul scop al somnului nu este doar odihna; de fapt, nici o altă parte a vieții nu este mai importantă pentru elevarea spirituală echilibrată a omului”. dr. John Bingelow – Misterele Somnului
SOMN ODIHNITOR este alcătuit dintr-un set de programe audio speciale de stimulare cerebrală, care vă ajută să vă bucurați de un somn liniștitor și profund, astfel încât, în fiecare dimineață să vă treziți odihniți, regenerați și reîncărcați energetic, pregătiți să începeți o nouă și minunată zi din viața dumneavoastră.
Aceste programe destinate somnului se pot audia în oricare moment al zilei, atunci când există necesitatea sau nevoia intensă de a adormi. Însă, fiind programe destinate somnului, acestea nu realizează la final revenirea undelor cerebrale în banda Beta, specifică stării de veghe și ca atare acestea nu ne trezesc către final (așa cum acționează celelalte programe Neuro-Music). Programele Sleep Well preiau creierul din starea Beta (starea de veghe), ne duc printr-o stare intermediară de relaxare, aflată la granița dintre benzile Alpha și Theta, în care se stabilește rezonanța cu frecvența Shumann a planetei Pământ (vezi detalii mai jos), pentru ca apoi să determine o coborâre gradată a frecvenței undelor cerebrale până la o frecvență din zona undelor Delta foarte joase, specifice somnului profund fără vise. Programele Sleep Well rămân apoi fixate continuu pe această frecvență foarte joasă până la final, pentru a ne induce fie un somn profund, adânc, odihnitor și regenerator fie o relaxare deplină și revigorantă.
De aceea, cel mai bine este să utilizăm aceste programe atunci când avem suficient timp la dispoziție, pentru că nu este indicat să ne ridicăm imediat după finalizarea audierii. Din acest punct de vedere, este chiar bine să adormim seara folosind unul dintre cele 4 programe audio. Să nu ne mirăm dacă vom constata reducerea gradată a orelor de somn cunoscut fiind faptul că audierea acestor programe de stimulare cerebrală echivalează cu mai multe ore de somn.
Pentru eficiență maximă, se recomandă audierea la căști. Nu vă faceți probleme de faptul că veți adormi cu căștile la urechi. La un moment dat vi le veți da jos într-un mod automat, fără să vă fie afectat somnul.
Dintre cele 4 programe, primele 2 programe care au semnale izocronice pot fi audiate și la boxe audio.
Somnul, factor de echilibru și regenerare
Somnul nu numai că ne procură într-un anumit fel fericirea de a renaște în fiecare zi și de a ne bucura, ca să spunem așa, de o nouă zi în viața noastră, dar putem remarca faptul că un somn care, în general este profund și odihnitor constituie unul dintre semnele ce anticipează o viață îndelungată.
Somnul corespunde unui ritm vital individual ce se desfășoară la rândul său în cadrul unui ritm universal, aflându-se în relație directă cu acesta. Somnul este de fapt o stare naturală a organismului. Avem nevoie de somn pentru a crește, a ne odihni și a ne reface, pentru a putea lucra și funcționa la parametrii optimi. Memoria și vigilența noastră depind de somn. Creativitatea și capacitatea de a acumula experiențe noi, și de a învăța, depind și ele de somn.
Cel care se bucură de o sănătate excelentă adoarme, în general, rapid, iar somnul său este profund. El se va trezi bine dispus și plin de antren, de optimism și de dinamism. Energia sa este astfel regenerată. Un astfel de om este gata să îndeplinească noi acțiuni, dispunând de noi rezerve de energie. Sentimentul său de bunăstare lăuntrică a crescut. După o noapte de odihnă, creierul este și el odihnit, atenția se fixează cu ușurință și deciziile sunt luate cu rapiditate. În felul acesta dispunem din nou de energia începutului.
Din punct de vedere spiritual mai există încă un efect foarte important, care adesea este neglijat. În timpul somnului, sufletul nostru se reconectează la sursele cosmice de existență, la dimensiuni subtile elevate ale realității de unde se reîncarcă cu energii și informații spirituale atât de necesare echilibrului nostru psihic și mental. Prin armonizarea și echilibrarea celor două emisfere cerebrale pe de o parte și prin apariția efectului de sincronie la nivelul creierului (care apare atunci când creierul vibrează pe o singură frecvență) pe de altă parte, condiții pe care care aceste programe audio le facilitează din plin, capacitatea noastră de a ne conecta sufletul la sursele de putere și inspirație din Macrocosmos se îmbunătățește și se amplifică foarte mult. De aceea, la trezire ne vom simți mult îmbogățiți interior, pregătiți să luăm decizii creatoare, și să acționăm într-o stare de inspirație superioară. Vom fi mai calmi de-a lungul zilei, echilibrați emoțional, și vom fi capabili astfel să ne conservăm mult mai bine energia de-a lungul zilei.
Unde duce privarea de somn
În timpul somnului ne „încărcăm bateriile”, dobândind vitalitate și poftă de viață. Lipsa de somn creează iritabilitate, depresii și gânduri sumbre. În urma unor experimente realizate, Dr. Georges Stevenson, membru al Asociației Naționale pentru Sănătate Mentală, a afirmat: „Mintea obosită de nesomn caută atât de avidă somnul, încât ar sacrifica orice ca să-l obțină. După numai câteva ore apar scurte perioade de moțăială, într-un ritm de 3 – 4 pe oră. Ca într-un somn veritabil, pleoapele se închid, ritmul cardiac se încetinește pentru câteva secunde. Pot surveni momente de inconștiență sau imagini disparate, frânturi de vise. Pe măsură ce se agravează lipsa de somn, perioadele de pierdere a conștientei devin din ce în ce mai dese și mai lungi (2 – 3 secunde). Chiar dacă subiectul are o mare responsabilitate (exemplu: pilotarea unui avion în plină furtună), el nu îi poate rezista. Fiți atenți, căci vi se poate întâmpla oricând, mai ales când sunteți la volan.”
Ce înseamnă un Somn Profund
Așa cum am menționat programele Neuro-Music „SOMN ODIHNITOR” favorizează pătrunderea gradată într-un somn foarte profund. Pentru a înțelege ce înseamnă aceasta, vom analiza pe scurt etapele somnului.
Studii medicale asupra somnului au demonstrat că somnul parcurge o serie de etape în care se evidențiază diferite modele ale undelor cerebrale.
Există două tipuri principale de somn:
-
- Somnul cu unde lente este denumit astfel deoarece activitatea electrică a creierului (înregistrată pe electroencefalogramă) se caracterizează prin prezența undelor cerebrale foarte lente. Cea mai mare parte a somnului de noapte este de acest tip, care este în același timp adânc și odihnitor. În timpul somnului cu unde lente, funcțiile vegetative se diminuează foarte mult; deși persoana visează, la trezire nu ține minte visele din această perioadă. Aceasta se petrece deoarece în timpul somnului cu unde lente nu are loc consolidarea în memorie a viselor, motiv pentru care este denumit și somn fără vise. De asemenea este numit somn NREM (Non-Rapid Eye Movements – fără mișcări rapide ale ochilor).
- Somnul REM este denumit și somn paradoxal, sau somn desincronizat. Este somnul în care apar visele pe care individul le ține minte la trezire. Somnul REM durează între 5 și 30 minute, se succede la intervale de aproximativ 90 minute de somn cu unde lente și reprezintă cam 25% din totalul somnului fiziologic.
Începutul somnului
În fiecare noapte creierul trece prin cinci etape ale somnului, primele patru făcând parte din somnul NREM fără mișcări rapide ale ochilor, iar ultima reprezentând-o somnul REM cu mișcări oculare rapide. Durata acestor etape este de aproape 90 minute, așa că dacă dormiți opt ore pe noapte veți avea parte de cinci cicluri complete de somn.
În timpul primelor două faze ale somnului, sunteți încă relativ treaz și alert. La început creierul produce ceea ce este cunoscut ca unde Beta, care sunt unde de mică amplitudine și rapide. Pe măsură ce creierul începe să se relaxeze și să coboare în stări mai profunde, sunt produse unde mai lente cunoscute ca unde Alpha. În timpul acestei perioade când încă nu suntem cu adevărat adormiți, putem experimenta senzații ciudate și extrem de vii cunoscute sub numele de halucinații hipnagogice. Cele mai cunoscute exemple ale acestui fenomen sunt cele legate de senzația de cădere în gol sau de impresia că cineva ne strigă pe nume.
A treia etapă a somnului
Această etapă este reprezentată de începutul somnului adânc. Din această etapă este greu să te trezești. Atunci când o faci te poți simți confuz preț de câteva minute. Undele creierului scad până la undele Delta, ce au o frecvență de 0.5-4 Hz, acesta fiind cel mai mic domeniu de frecvențe pe care îl veți experimenta. În această etapă pot apărea para-somniile, spaimele nocturne și somnambulismul.
A patra etapă a somnului
Această etapă este asemănătoare cu etapa a treia și este reprezentată tot de somnul adânc. Dacă la etapa a treia, valorile undelor Delta erau prezente într-un procent de 20-50%, în această etapă, undele Delta vor fi prezente într-un procent de cel puțin 50%. De asemenea, frecvența medie a undelor Delta în această perioadă scade sub 2 Hz. Este exact domeniul de frecvențe unde se fixează programele Neuro-Music „SOMN ODIHNITOR”. Această etapă vă reîncarcă cu energie atât fizică cât și mentală și fără îndeajuns somn în această etapă nu vă veți simți odihnit dimineața. De asemenea, în această etapă se declanșează cele mai complexe fenomene de vindecare, reparare și regenerare celulară.
În afară de inducția undelor cerebrale lente, aceste programe de terapie audio au fost concepute în așa fel încât să stimuleze la nivelul creierului producția de Serotonină și Melatonină. Aceste neurosubstanțe sunt direct implicate în relaxare și instalarea somnului. De asemenea, s-a constatat că nivelul cortizolului (supranumit hormonul stresului) scade cu valori între 40% și 80%. Concomitent însă, stimularea cerebrală cu unde Delta declanșează eliberarea hormonului uman de creștere (HGH), secretat de glanda hipofiză. Acest hormon are un rol foarte important în procesele de vindecare, regenerare și recuperare musculară.
Un aspect important este faptul că utilizând în mod regulat programele „SOMN ODIHNITOR” de inducție a somnului, se va acționa asupra neuroplasticității creierului și gradat, această capacitate de adaptare, va determina o obișnuință pentru creier de a pătrunde cu ușurință în domeniul undelor lente, ceea ce va favoriza scufundarea din ce în ce mai ușoară în somn, în fiecare noapte. Iar acest fenomen se va realiza în timp, în mod natural, chiar și fără utilizarea acestor programe audio.
Ce este somnul pentru Suflet
Dr. John Bingelow, o autoritate în studiul efectelor somnului, a demonstrat că noaptea, când dormim, creierul primește impresii vizuale, auditive, olfactive, gustative, fapt care dovedește că nervii respectivi sunt activi în timpul somnului, precum și neuronii scoarței cerebrale. În urma cercetărilor realizate, savantul susține că în perioada somnului profund sufletul se unește cu Spiritul Divin și astfel se umple de înțelepciunea și Iubirea eternă. Iată ce spune dr. Bingelow: „Studiile pe care le-am întreprins mi-au întărit convingerea că, adevăratul scop al somnului nu este doar odihna; de fapt, nici o altă parte a vieții nu este mai importantă pentru elevarea spirituală echilibrată a omului”.
Puterea Afirmațiilor subliminale
Puteți utiliza cu succes efectele extraordinare ale gândurilor benefice, pe care este necesar să le repetați de mai multe ori atunci când vă pregătiți de culcare. În această direcție, puteți folosi chiar sugestiile de mai jos. Afirmaţiile benefice se pot realiza și prin rostire, deci verbal, dar și fără a le rosti, doar mental. Dar această metodă este necesar să fie utilizată în afara timpului aferent audiției programelor „SOMN ODIHNITOR”, nu în timp ce le audiați. Oricum dacă veți utiliza programele ” SOMN ODIHNITOR”” de fiecare dată când vă duceți la culcare, sugestiile subliminale conținute în program vor fi suficiente, deoarece vor determina efecte profunde la nivel subconștient, generând obișnuințe și rezonanțe benefice remanente în timp.
Sugestiile subliminale BENEFICE incluse în programul “SOMN ODIHNITOR”
- Întotdeauna dorm bine și profund
- Mintea este calmă, trupul se odihnește
- Mă abandonez total într-un somn adânc
- Dorm în liniște
- Am vise care mă umplu de fericire
- În somn mă regenerez profund pe toate planurile
- În somn primesc inspirații divine
- Sufletul meu se înalță în tărâmuri paradisiace
- Mă revitalizez și mă regenerez complet
- Dorm în pace și mă trezesc în bucurie.
- Visele mele sunt fericite și armonioase.
- Mă scufund în oceanul de Lumină Divină unde toată ființa mea se regenerează complet
- Pătrund în liniștea sufletului meu unde este atâta pace și siguranță.
Muzică realizată pe frecvența de 432 Hz
Programele audio „SOMN ODIHNITOR” sunt create cu ajutorul unei muzici acordată pe frecvența de 432 Hz, care are un efect de calmare și relaxare, și care ajută la vindecare și la o conexiune spirituală profundă. Acest acordaj al sunetelor având ca reper nota LA de 432 Hz (în loc de 440 Hz cum este folosit în zilele noastre) a fost utilizat încă din antichitate de pe vremea lui Pitagora și se considera că duce la armonii vindecătoare, echilibrante, înălțătoare. Astăzi nu se mai utilizează. Frecvența 432 Hz, cunoscută și ca „La-ul lui Verdi” (Giuseppe Verdi), este o frecvență alternativă ce este matematic calculată ca fiind în armonie cu universul. Muzica emisă în frecvență 432 Hz transmite energii de vindecare, deoarece este un ton natural ce poate fi demonstrat prin principiile fundamentale ale matematicii. Această frecvență este în corelație cu frecvența Shumann a planetei Pământ, și deci în corelație cu energia vieții ce hrănește această planetă. În felul acesta efectul echilibrant al programelor „SOMN ODIHNITOR” se va resimți nu numai la nivelul creierului ci în întregul organism, la nivelul tuturor celulelor corpului.
Despre frecvența Shumann
În 1952, profesorul și fizicianul german W.O.Schumann de la Universitatea Tehnică din Munich a încercat să răspundă la întrebarea dacă pământul are sau nu o frecvență proprie – un puls al său particular.
Presupunerea despre existența unei astfel de frecvențe a pornit de la ideea că, atunci când o sferă există în interiorul altei sfere, se creează o tensiune electrică. Și pentru că pământul încărcat negativ există într-o ionosfera încărcată pozitiv, trebuia să existe o tensiune între cele două, generând o anumită frecvență a pământului. În 1954 Schumann, împreună cu un alt om de știință (Herbert König), a confirmat faptul ca rezonanța pământului se menținea la o frecvență de 7.83 Hz. De atunci, se folosește termenul de Rezonanta lui Schumann ca termen de referință științifică pentru descrierea sau măsurarea pulsului ori a ritmului pământului.
Deși existența Rezonantei lui Schumann este un adevăr stabilit științific, sunt, totuși puțini oameni de știință care înțeleg pe deplin importanța pe care această frecvență o are în relație cu viața. Herbert König, care a fost succesorul lui Schumann la Universitatea din Munich, a descoperit și demonstrat ulterior că există o relație clară între Rezonanțele lui Schumann și ritmurile creierului.
Deși Rezonanta lui Schumann a putut fi confirmată prin măsurători la momentul descoperirii sale, în prezent este mult mai greu să detectăm rezonanța din cauza faptului că atmosfera noastră este inundată de radiații create de om și de tot felul de frecvențe. Acest lucru indică faptul că tehnologiile fără fir din ziua de azi slăbesc semnalul nostru natural de care atât corpul cât și mintea au nevoie pentru a funcționa sănătos. Ar putea fi aceasta o explicație pentru creșterea cazurilor de cancer în ultimele decenii? Dacă luăm în considerare Rezonanța lui Schumann și importanța acesteia pentru sănătate și creație, ne putem da seama că poluarea energetică a atmosferei cu siguranță nu face niciun bine.
Studiile desfășurate de E. Jacobi la Universitatea din Dusseldorf arată ca absența undelor lui Schumann creează probleme de sănătate fizică și mentală în corpul uman. Profesorul R.Wever, de la Institutul Max Planck de Fiziologie Comportamentală din Erling-Andechs, a inițiat un studiu pentru care a construit un buncăr subteran complet izolat de câmpurile magnetice. A implicat apoi studenți voluntari care au trăit în acest buncăr timp de patru săptămâni, fiind izolați ermetic în acest mediu. Pe parcursul celor patru săptămâni, profesorul Wever a observat ca ritmurile circadiene ale studenților au divagat și aceștia au suferit de stres emoțional și migrene. Având în vedere ca erau tineri și sănătoși, nu au dezvoltat probleme de sănătate grave – ceea ce probabil ar fi fost diferit în cazul unor persoane în vârstă sau cu sisteme imunitare compromise. Wever a introdus apoi frecvența lui Schumann în mediu, iar rezultatele au fost uimitoare. După doar o expunere scurtă la frecvența de 7.83 Hz (frecvența care fusese exclusă până atunci), starea de sănătate a voluntarilor s-a stabilizat. Acest fapt a demonstrat o legătură directă între om și pulsul pământului.
Programele de stimulare cerebrală „SOMN ODIHNITOR” realizează, așa cum am menționat, punerea în rezonanță prin stimulare neuronale, a creierului nostru cu frecvența de 7.83 Hz a cavității Pământ-Ionosferă. Acest fenomen restabilește armonia naturală a ființei noastre.
Ce efect are frecvența Schumann asupra organismului uman?
Cercetările au arătat că rezonanța Schumann poate modula indicatori ai sănătății umane cum sunt tensiunea arterială, boala cardiacă și neurologică, timpul de reacție, sensibilitățile neuroendocrine, violența și războiul. Ea se corelează, de asemenea, cu activitatea petelor solare, cu excitabilitatea umană în masă, cu socialitatea și schimbările climatice (Tchijevsky).
Deși frecvența Schumann este o undă de frecvență joasă, aceasta are o influență imensă asupra oamenilor. Numeroase studii au arătat că frecvența Schumann este recepționată de glanda pineală și controlează toate procesele noastre corporale. Cronoastrobiologii, de exemplu, au descoperit că frecvența Schumann are o mare influență asupra reglării hormonilor umani. Dar nu numai atât. Frecvența Schumann este, de asemenea, ceasul creierului nostru, deoarece declanșează sistemul limbic. Aceasta este o zonă a creierului care este responsabilă pentru emoții. Experimentele au arătat că persoanele care au fost expuse în mod artificial la rezonanța Schumann au reușit să obțină trasformări benefice semnificative în starea lor psiho-emoțională. Aceștia s-au simțit imediat mult mai bine, s-au simțit mai motivați și au reușit să doarmă mai bine. Cercetătorii au descoperit, de asemenea, că frecvența Schumann poate fi folosită pentru a trata diverse boli. Celulele bolnave au început să stabilească o legătură cu celulele sănătoase prin intermediul frecvenței Schumann. Ca urmare, simptomele bolii ar putea fi ameliorate.
Prin acordarea creierului nostru cu frecvența Shumann de 7,83 Hz, oamenii experimentează de asemenea beneficii precum îmbunătățirea capacității de învățare, o memorie mai bună, încetinirea procesului de îmbătrânire, un mai bun echilibru emoțional și toleranță crescută la stres. Toate aceste efecte menționate anterior se vor resimți gradat ca urmare a utilizării consecvente a programelor audio „SOMN ODIHNITOR”.
Efecte ale stimulării creierului cu unde foarte joase DELTA cu ajutorul programelor „SOMN ODIHNITOR”.
Având o frecvență extrem de scăzută (0,5-4 Hz), undele Delta sunt produse în timpul somnului profund fără vise, meditația și transa profundă și experiențele transcendente. Acestea sunt probabil cele mai misterioase și mai puțin înțelese dintre toate stările de undă cerebrală, ceea ce le face și mai interesante. Prezența lor este cel mai adesea asociată cu procesul complet și amplu al regenerării fizice și al refacerii ori menținerii sănătății. Definesc cele mai profunde nivele ale relaxării psihosomatice pe care o ființa umană le poate atinge. Delta este starea minții inconștiente, în care primim informații care nu sunt accesibile în starea conștientă.
Undele Delta caracterizează o stare de profundă uniune și armonie interioară şi caracterizează somnul profund fără vise în care organismul se reface, stările de extaz mistic, în care au loc eliberări de neuro-transmiţători care accelerează sau inhibă anumite procese din organism. Amplifică deci Serotonina și Melatonina, Dopamina și Acetilcolina.
Undele delta sunt un fel de radar personal, trimițând și primind mesaje la nivel inconștient. Funcționează cel mai adesea pe nivelele de bază ale creierului, care asigură funcționarea de întreținere a corpului.
Delta este considerată o poartă către spiritualitate. Petrecem aproape o treime din viața noastră adormit, dar nu știm prea multe despre aceasta, în special despre starea delta. Știința crede că procesele de gândire dispar în această stare și conștientizarea conștientă se pierde. Din acest motiv, se crede că în acest tărâm se află poarta către Dumnezeu, către Inteligența Infinită sau mintea inconștientă colectivă.
S-a observat că în 90% din cazuri, subiecții care înainte erau depresivi și extrem de pesimiști, după o perioadă de audiere a programelor „SOMN ODIHNITOR” au început să-și modifice această stare și să devină optimiști. De asemenea, euforia, starea de hiperluciditate a spiritului, senzația de plutire a corpului, au persistat la unii subiecți un timp îndelungat, chiar și 2 zile după utilizarea acestor programe.
Când suntem în starea delta, eliberăm hormoni anti-îmbătrânire, inclusiv melatonină și DHEA. DHEA este un hormon care încetinește procesul de îmbătrânire, posibil îmbunătățind bunăstarea și funcția cognitivă. Unii oameni iau suplimente pentru asta, dar știința nu a arătat niciun beneficiu. În schimb, somnul profund cu unde lenete este cel mai bun mod de a promova producția de DHEA. În plus, nivelurile de hormon cortizol scad în timpul somnului profund și cresc pe timp de noapte pentru a promova vigilența dimineața.
Producția de unde Delta scade de obicei odată cu vârsta și, până la adolescență, nivelurile pot scădea cu aproximativ 25%. Seniori și vârstnici pot produce foarte puțină activitate delta în timpul somnului.
Studiile sugerează că sincronizarea cerebrală Delta este de obicei afectată și mult redusă în stresul cronic sau în condițiile de somn neadecvat (inclusiv cei care aleg în mod voluntar reducerea somnului) și că lipsa acestei frecvențe poate juca un rol în boala Parkinson, diabet și schizofrenie.
De aceea, stimularea cerebrală cu ajutorul programelor „SOMN ODIHNITOR” este chiar foarte necesară, pentru a ne antrena creierul să genereze în mod natural și sănătos unde Delta.
ATENȚIE!
- Se interzice în mod ferm folosirea acestui program audio în cazul bolilor de inimă grave, epilepsiei, sindromului discordant (schizofrenie), cât și în cazul altor boli psihice grave (în tratamentul cărora se folosesc neuroleptice). Cumpărarea acestui program audio presupune faptul că dumneavoastră ați luat cunoștință de acest fapt și că vă asumați întreaga răspundere pentru modul în care îl folosiți.
- NU ASCULTAȚI NICIODATĂ ACEST PROGRAM ÎN TIMP CE CONDUCEȚI MAȘINA (ȘOFAȚI).
Frecvențele specifice de vibrație care sunt conținute în această înregistrare sunt proiectate să influențeze benefic prin rezonanță zonele cele mai profunde ale minții dumneavoastră. Relaxarea profundă pe multiple niveluri, care este indusă atunci de semnalele sonore complexe ce sunt prezente în această înregistrare, poate să încetinească considerabil reacțiile motorii ale corpului și astfel să riscați fără voia dumneavoastră producerea de accidente auto. Același avertisment este valabil și pentru situațiile în care lucrați sau manipulați utilaje care necesită o atenție mărită. Nerespectarea acestui avertisment se va face cu deplina dumneavoastră responsabilitate.