Într-o lume în continuă evoluție, suntem martorii unei revoluții în modul în care experimentăm și înțelegem muzica. Stimularea cerebrală prin sunet nu este doar o simplă combinație de note și frecvențe, ci o abordare inovatoare care se bazează pe cercetări extinse și studii îndelungate. De fapt, primele cercetări privind influența sunetelor asupra creierului au început cu aproximativ 100 de ani în urmă. De atunci, oamenii de știință, artiștii și inginerii au colaborat pentru a dezvolta tehnologii care să exploateze această conexiune subtilă dintre sunet, creier, minte și conștiință.
Studiile inițiale au identificat diferite tipuri de unde cerebrale, cum ar fi alfa, beta, theta și delta, fiecare asociată cu stări mentale specifice.
Aceste descoperiri au deschis calea către înțelegerea modului în care sunetele pot influența aceste unde cerebrale și, implicit, starea noastră mentală.
Cercetările ulterioare au arătat că sunetele pot fi utilizate în terapie pentru tratarea insomniilor, anxietății și depresiei. De asemenea, au fost dezvoltate tehnologii care să ofere stimulare cerebrală personalizată pentru a sprijini recuperarea după leziuni cerebrale. Gradat au apărut însă și aplicații care au depășit zona pur terapeutică, dezvoltându-se programe care s-au dovedit foarte eficiente în activarea și dezvoltarea anumitor capacități latente mentale și chiar spirituale.
Artiștii și producătorii muzicali au îmbrățișat această tehnologie pentru a crea experiențe sonore captivante. De la muzică ambientală la compoziții complexe, sunetele adaptate pot îmbunătăți concentrarea, creativitatea și performanța artistică.
Să explorăm împreună aspectele tehnice ale tehnologiei audio de stimulare cerebrală Neuro Music. Aflați cum sunetele pot modula activitatea creierului și cum această inovație redefinește modul în care ascultăm și trăim muzica!
Stimularea cerebrală prin antrenarea undelor cerebrale (Brainwave Entrainment) se referă la răspunsul electric al creierului la diverse stimulări senzoriale ritmice, cum ar fi impulsuri sonore sau luminoase.
Atunci când creierul primeşte un stimul prin urechi, ochi sau alte simţuri, acesta emite o sarcină electrică de răspuns, numită Răspuns Evocat Cortical (imaginea alăturată). Aceste răspunsuri electrice călătoresc prin creier pentru a deveni în cele din urmă, prin decodarea și interpretarea acestor semnale, ceea ce „vedem şi auzim”.

Oamenii de ştiinţă măsoară această activitate electrică folosind electrozi sensibili ataşaţi la nivelul scalpului.
Atunci când creierul primeşte un stimul ritmic, cum ar fi o bătaie ritmată într-o tobă, ritmul respectiv este reprodus în creier, sub forma acestor impulsuri electrice. În cazul în care ritmul devine rapid şi destul de consistent, acesta începe să semene cu ritmurile naturale ale creierului, numite unde cerebrale.
Atunci când se produce acest lucru, creierul răspunde prin sincronizarea ciclurilor sale electrice cu acest ritm exterior. Acest fenomen este cunoscut sub numele de Răspuns de Urmărire a Frecventei (Frequency Following Response sau FFR).

FFR poate fi foarte util datorită faptului că undele cerebrale sunt foarte mult legate de stările mentale. Cercetările întreprinse la numeroase universităţi şi centre de cercetare guvernamentale din lume, au adus dovezi pentru faptul că stările specifice de conştiinţă sunt asociate cu diferite modele de frecvenţă ale undelor cerebrale. Acelaşi principiu poate fi aplicat multor stări mentale cum ar fi concentrare, relaxare, creativitate, vis lucid, optimism și fericire etc.
Undele cerebrale dominante
În orice moment, creierul emite toate sau majoritatea diferitelor tipuri de unde cerebrale. Cu toate acestea, există, de obicei, o frecvenţă dominantă, sau una care este mult mai puternică si predominantă faţă de celelalte. De fapt, de-a lungul anilor 60-70, frecvenţa dominantă a fost singura frecvenţă cerebrală considerată relevantă.
Ca urmare, stările mentale sunt de obicei descrise din punctul de vedere al frecvenţei dominante. Deci, în general, când un program de stimulare cerebrală este descris ca fiind „Alpha”, aceasta înseamnă că, la nivelul creierului, frecvenţa dominantă care rezultă în urma utilizării respectivului program va fi în domeniul frecvenţelor Alpha, ca în figura alăturată.

Se poate vedea pe electroencefalograf, apariţia undelor alpha de 10 Hz la nivelul creierului, după doar 6 minute de utilizare a unui program audio folosind stimularea isochronică cu un impuls sinusoidal. (Este vorba de modificarea frecvenţei dominante). Se poate observa și existența simultană a multor altor frecvențe secundare.
Undele cerebrale non-dominante (secundare)
Ca urmare a progreselor în tehnologia EEG, acum putem detecta toate frecvenţele şi benzile undelor cerebrale în acelaşi timp, şi le putem analiza în detaliu simultan. Uneori este necesar să ne focalizăm atenţia pe frecvenţele secundare în vederea atingerii anumitor scopuri. În unele programe audio realizate de Neuro-Music frecvenţa dominantă este chiar complet ignorată, pentru că aceste frecvenţele secundare influenţează multe aspecte diferite pe care le considerăm importante. De exemplu, o undă mai mare din banda frecvenţelor Alpha în timp ce persoana respectivă se află predominant „în” Beta, este asociată cu un IQ ridicat. Ca un alt exemplu, activitatea crescută în regiunea SMR (ritm sensorimotor) este asociată cu mişcare şi control asupra nivelurilor de energie. În cazul în care programele de stimulare cerebrală realizate de Neuro-Music se concentrează pe aceste frecvenţe non-dominante, acestea nu vor afecta undele cerebrale dominante, ci vor creşte activitatea într-o anumită bandă, sau va creşte fluxul de sânge în întregul creier sau doar într-o parte a sa.
Tipurile de stimulare cerebrală
Există mai multe modalităţi de a genera efecte asupra creierului prin stimulări audio: prin tonuri isochronice (bazate pe impulsuri sonore), bătăi monaurale şi bătăi binaurale.
- Stimularea isochronică este realizată pe baza unor stimuli sau impulsuri ritmice şi constante. Este considerată de mulţi forma cea mai eficientă de stimulare şi antrenare cerebrală. În esenţă, un ton Isochronic este un sunet generat pe bază de impulsuri distribuite uniform, care pornesc şi se opresc cu o rată specifică pe secundă. Deoarece sunetele se opresc foarte repede, ele produc reacţii extrem de puternice în creier, ceea ce duce la cea mai eficientă stimulare a creierului. De asemenea permite o stimulare diferenţiată (disociată) a celor două emisfere, foarte necesară în anumite situaţii (de exemplu atunci când se doreşte eliminarea efectelor anxietăţii fiecare emisferă a creierului este stimulată cu frecvențe diferite). Pot fi utilizate mai multe forme de undă: dreptunchiulară, triunghiulară sau sinusoidală, fiecare cu efecte diferite asupra creierului și implicit asupra stărilor mentale asociate.

Impuls isochronic cu forma de unda dreptunghiulară
- Stimularea binaurală foloseşte combinaţii specifice de tonuri audio, ce induc sincronizarea undelor cerebrale la nivelul întregului creier, rezultând o stare de unitate a creierului în care cele două emisfere lucrează împreună în armonie şi sincronie. Într-o descriere foarte simplă, modul de funcţionare este următorul: atunci când producem la nişte căşti stereo un sunet de, să zicem, 400 HZ în urechea stângă şi un alt sunet de 406 HZ în urechea dreaptă, creierul „aude” direct cu centrii săi de procesare a sunetului (deci nu prin urechi) un al treilea sunet cu o frecvenţă de 6 HZ (bătaie binaurală) care este diferenţa dintre cele două sunete de la nivelul urechilor. Această bătaie binaurală va determina creierul să funcţioneze pe o frecvenţă dominată de 6 HZ (în exemplul nostru). Bătăile binaurale sunt eficiente dacă sunetele produse în cele două urechi au frecvenţe sub 1 KHz iar diferenţa dintre frecvenţele celor două sunete să nu fie mai mare de 25 Hz, pentru în aces caz, sunetele vor fi percepute distinct în cele două urechi şi nu vor produce cel de-al treilea ”sunet” (bătaia binaurală). Dovezile sugerează faptul că bătăile binaurale sunt generate în nucleii olivari superiori din creier, primul loc din sistemul auditiv în care sunt integrate contralateral (Oster 1973). Studiile mai arată că răspunsul de urmărire în frecvenţă îşi are orginea în collicus-ul inferior (Smith, Marsh&Brown, 1975, Owens&Atwater, 1995). Această activitate este condusă către cortex acolo unde poate fi înregistrată cu ajutorul electrozilor plasaţi pe scalp.

- Stimularea monaurală are un principiu de funcţionare oarecum asemănător cu cea binaurală, cu deosebirea că cele două sunete uşor diferite sunt generate în fiecare ureche în parte individual. Bătăile monaurale (ca şi cele binaurale) au loc ca rezultat al însumării a două forme de undă care sunt atât de apropiate încât ele se adună şi se scad una cu/din alta şi sunt percepute ca o pulsaţie, sau bătaie. Bătăile monaurale nu sunt procesate de către creier, astfel că acestea nu suferă de aceleaşi limitări ca cele binaurale. Adică ele pot fi produse la aproape orice frecvenţă (chiar şi dincolo de 1 KHz) şi pot fi de asemenea percepute dacă există o separare între ele mai mare de 25 Hz.
Totuşi, bătăile monaurale au unele dezavantaje. În primul rând, pentru ca bătăile monaurale să-şi menţină efectul complet, ambele tonuri trebuie să aibă aceeaşi amplitudine. În al doilea rând, pentru a produce un entrainment al undelor cerebrale semnificativ, ele trebuie să aibă un volum corespunzător – destul de tare pentru ca cel care ascultă să audă o modulaţie observabilă între tonuri.
În ciuda limitărilor lor, bătăile monaurale sunt foarte eficiente în producerea de entrainment al (antrenare a) undelor cerebrale şi au avantajul că produc efecte foarte asemănătoare cu bătăile binaurale atunci când sunt ascultate în căşti audio.

Bătăile monaurale (ca şi cele binaurale) au loc ca rezultat al însumării a două forme de undă care sunt atât de apropiate încât ele se adună şi se scad una cu/din alta şi sunt percepute ca o pulsaţie, sau bătaie.
În final putem spune că, în cadrul programelor audio de stimulare cerebrală pe care le aveți la dispoziție, tehnologia Neuro-Music integrează atât stimularea isochronică cât şi stimularea binaurală sau monaurală, pe care o aplică în funcţie de efectul dorit pentru un program sau altul. De asemenea, tehnologia Neuro-Music conduce foarte rapid la echilibrarea emisferelor cerebrale, fapt care determină efecte excepţionale pe toate nivelurile: fizic, psihic, mental, spiritual.